Music is an art form, and cultural activity, whose medium is sound. General definitions of music include common elements such as pitch (which governs melody and harmony), rhythm (and its associated concepts tempo, meter, and articulation), dynamics (loudness and softness), and the sonic qualities of timbre and texture (which are sometimes termed the „color” of a musical sound). Different styles or types of music may emphasize, de-emphasize or omit some of these elements. Music is performed with a vast range of instruments and vocal techniques ranging from singing to rapping; there are solely instrumental pieces, solely vocal pieces (such as songs without instrumental accompaniment) and pieces that combine singing and instruments. The word derives from Greek μουσική (mousike; „art of the Muses”).[1] See glossary of musical terminology.
In its most general form, the activities describing music as an art form or cultural activity include the creation of works of music (songs, tunes, symphonies, and so on), the criticism of music, the study of the history of music, and the aesthetic examination of music. Ancient Greek and Indian philosophers defined music in two parts: melodies, as tones ordered horizontally, and harmonies as tones ordered vertically. Common sayings such as „the harmony of the spheres” and „it is music to my ears” point to the notion that music is often ordered and pleasant to listen to. However, 20th-century composer John Cage thought that any sound can be music, saying, for example, „There is no noise, only sound.”[2]
The creation, performance, significance, and even the definition of music vary according to culture and social context. Indeed, throughout history, some new forms or styles of music have been criticized as „not being music”, including Beethoven’s Grosse Fuge string quartet in 1825,[3] early jazz in the beginning of the 1900s[4] and hardcore punk in the 1980s.[5] There are many types of music, including popular music, traditional music, art music, music written for religious ceremonies and work songs such as chanteys. Music ranges from strictly organized compositions—such as Classical music symphonies from the 1700s and 1800s—through to spontaneously played improvisational music such as jazz, and avant-garde styles of chance-based contemporary music from the 20th and 21st centuries.
Music can be divided into genres (e.g., country music) and genres can be further divided into subgenres (e.g., country blues and pop country are two of the many country subgenres), although the dividing lines and relationships between music genres are often subtle, sometimes open to personal interpretation, and occasionally controversial. For example, it can be hard to draw the line between some early 1980s hard rock and heavy metal. Within the arts, music may be classified as a performing art, a fine art or as an auditory art. Music may be played or sung and heard live at a rock concert or orchestra performance, heard live as part of a dramatic work (a music theater show or opera), or it may be recorded and listened to on a radio, MP3 player, CD player, smartphone or as film score or TV show.
In many cultures, music is an important part of people’s way of life, as it plays a key role in religious rituals, rite of passage ceremonies (e.g., graduation and marriage), social activities (e.g., dancing) and cultural activities ranging from amateur karaoke singing to playing in an amateur funk band or singing in a community choir. People may make music as a hobby, like a teen playing cello in a youth orchestra, or work as a professional musician or singer. The music industry includes the individuals who create new songs and musical pieces (such as songwriters and composers), individuals who perform music (which include orchestra, jazz band and rock band musicians, singers and conductors), individuals who record music (music producers and sound engineers), individuals who organize concert tours, and individuals who sell recordings, sheet music, and scores to customers. Even once a song or piece has been performed, music critics, music journalists, and music scholars may assess and evaluate the piece and its performance.
Trupa post-hardcore Silverstein, tohmai a lansat o nouă melodie intitualată „Bankrupt” și a anunțat turneul nord-american care va începe la începutul lunii noiembrie, la sfârșitul acestui an.
Trupa a lansat cel de-al 10-lea album ititulat A Beautiful Place to Drown, anul trecut chiar înainte ca pandemia de coronavirus să închidă industria event-urilor live. Turneul de sărbătorire a 20 de ani, a fost anulat și în schimb Silverstein a profitat de ocazie pentru a se întoarce în studio și a lucra la materiale noi.
Best price – Boxe active Horizon Acustico HAV-M1100W, 2.0, 60W, BT, NFC, Optical, Coaxial, AUX, Alb
Chitaristul și compozitorul Paul Marc a declarat despre noua piesă: „Nu știu cum să mai simt altceva în afară de furie. Bogații sunt din ce în ce mai bogați iar cei săraci sunt din ce în ce mai săraci. Salariile sunt stagnante, costurile de școlarizare cresc, locurile de muncă sunt automatizate, costurile unei case sunt imense în majoritatea orașelor mari. Zidurile se simt ca și cum ar fi inchise și evadarea imposibilă. Liderii cu două fețe și aleșii lacomi își aliniază buzunarele în timp ce depășesc fondurile pentru programele de care avem nevoie de fapt. Ce ar trebui să facem acum? Căutare reciprocă la nivel de comunitate este bună, dar schimbarea unui sistem defect este mult mai bună.”
Befell is a new Pennsylvania-based band, who seamlessly intertwines aggression with melody. They are releasing their debut EP “Solitude” in May and in advance, are offering their single “Ticks” to the world.
For those who have heard Befell’s demo “Uproot”, what comes next is a big step up, they have refined and matured their songwriting, made darker melodies and heavier heavy parts, and made the songs better overall while sculpting their own sound. Befell explain the record and the single in their own words:
In acest weekend, toate titlurile de dezvoltare personala si spiritualitate au reduceri de pana la 35%.
“Despite the overall dark melodies that sound almost in the black metal area in some parts, but overall the aggression and buildups to explosive parts make it a fun listen and it’ll hopefully give off the feeling of people wanting to hear these songs live. The singles are meant to show exactly what we’re all about. The track “Smoke Signals” demonstrates the blend of atmosphere, melody, and aggression while EP opener “Ticks” mostly leans towards the aggression and buildup to the riffs.”
The single “Ticks” is a cacophony of explosive movements, and the best way to open the EP as well. It kicks down the door right away and says “Hey, we’re here and we mean business, let’s have some fun!” This song is just a force to be reckoned with, the intensity is nonstop, but the use of dynamics allows little breathers only to build up to a bigger and heavier riff. This is one built for the mosh pit.
Befell is a brand new band, working hard to get their music out to ears around the world. Bruce Boring (vocals/guitars), Mitchell Caprio (guitars), and Jace Ebersole (drums) come together in the midst of the pandemic and managed to write almost ten songs remotely and put together both a demo and the EP this year. They have a modern thrash sound, but incorporate many different elements such as metalcore and vocal layering and adding synth and effect layers to boost some parts.
About: Hailing from several cities across Pennsylvania, Befell is composed of Bruce Boring (Guitar, Vocals), Mitchell Caprio (guitar), and Jace Ebersole (Drums). Lovers of killer riffs and melodies, they combine thrashy and quick riffs with layered choruses that will get any crowd singing along. If modern thrash needed any revival of the savage riffage and grooviness it once had, this is the band that will do it. They have no problem stepping outside traditional boundaries and structures while making the listener have a feeling of familiarity and comfort and have all the potential to bring in a new wave of metal with sheer ferocity.
If you want to support the Contemporary-Establishment project, leave us a coffee HERE or order Audio Books and Headphones from the Online Store HERE.
Pe masură ce a fost lansat noul box-set cu lucrările solo ale lui Mercury, ne-am gândit să vorbim despre identitatea misterioasă a legendei Queen – și relația sa complexă cu oamenii și cu sexualitatea sa.
În 1984 la doi ani dupa ce organizația Gay Men’s Health Crisis s-a format la New York, pentru a combate SIDA, Freddie Mercury lansase primul său hit solo, Love Kills. Versurile meloediei nu fac aluzie la boala ce a luat viața vocalistului, șapte ani mai târziu, dar este posibil ca titlul să fi avut referire la asta. „Totul era subtil cu Freddie Mercury,” declara Martin Aston, autorul cărții Down The Walls Of Heartache: How Music Came Out.
Love Kills apare pe Never Boring un nou box-set care adună o mare parte din piese pe care Mercury l-a inregistrat departe de trupa sa, Queen, inclusiv albumul său solo, Mr. Bad Guy din 1985 și Barcelona din 1988, o ambițioasă colaborare cu cântăreața de operă Montserrat Caballé. Lansarea oferă o oportunitate de a explora identitatea și statutul complex a lui Mercury, ca icon queer.
Am avut parte de farse la scoala. Nu am de gand sa ellaborez – Freddie Mercury
Este imposibil să știm cu și-ar fi putut defini Mercury sexualitatea, pentru că cel puțin în public, nu a abordat-o niciodată. Pe tot percursul vieții sale, ziarul britanic The Sun la etichetat pe cântăreț drept „vedetă rock bisexuală„, iar în ultimii ani l-a numit frecvent gay. Dar când revista de muzica NME l-a întrebat pe Mercury în 1974 despre aceste afirmații, Mercury a raspuns „Ești o vacă vicleană. Să spunema așa: au fost momente când eram tânăr și frumos. Am avut parte de ceva farse la școală. Nu am de gând să aprofundez.” Cu altă ocazie el a răspuns la o întrebare similară spunând haios: „Sunt la fel de gay ca o narcisă, draga mea.”
Deși Mercury trăia cu Jim Hutton, partenerul său de șase ani, la momentul morții sale, el a lăsat moștenirea către Mary Austin, o femeie cu care și-a petrecut viața în anii ’70 și a ramas aproape de ea. Austin încă locuiește la Garden Lodge, un conac georgian din Kensington, unde Mercury și-a petrecut ultimii ani de viață. Rareori dă interviuri, dar a declarat pentru Daily Mail în 2013 ca Mercury a spus înainte de a muri:„Dacă lucrurile ar fi fost diferite, oricum ai fi fost soția mea și oricum toate astea ar fi fost ale tale.
O nouă identitate
Sexualitatea lui Mercury nu este singurul aspect al identității sale complicate. În 1946, s-a născut Farrokh Bulsara din părinți indieni Parsi de pe insula Zanzibar, pe atunci protectorat britanic și acum face parte din Tanzania. A fost în internate în stil britanic în India, unde a început să folosească numele Freddie.
Numele de familie Mercury a sosit mai târziu, după ce familia s-a a emigrat în Marea Britanie în anul 1964 și a început să urmeze o carieră muzicală în vestul Londrei: „Cred că schimbarea numelui său a făcut parte din asumarea acestei noi fețe.” a declarat colegul său din trupă Queen, Brian May într-un documentar din 2000. „Cred că l-a ajutat această personalitate pe care și-a dorit-o. Persoana Bulsara, era încă acolo, dar pentru public avea să fie un personaj diferit, un zeu.”
A trebuit practic să își creeze o personalitate a unui alb pentru a reuși – Leo Kalyan
Acest personaj l-a ajutat, de asemenea, să evite unele dintre prejudecățile rasiale ale epocii. „Nu exista loc pentru oamenii măslinii, în industria muzicală, iar Freddie era conștient de acest lucru.” spune Leo Kalyan, un cântăreț britanic, pakistanez care îl numește pe Mercury drept „cel mai tare vocalist din toate timpurile.” Kalyan spune că Mercury a fost „suficient de inteligent pentru a ști că în principiu, trebuie să pozeze drept a fi alb pentru a reuși” și declara că rădăcinile sale din Asia de Sud nu sunt încă pe deplin înțelese nici astăzi „pentru că sud-asiaticii sunt încă ignorați deliberat în industria muzicală occidentală.”
Sexualitatea lui Mercury nu este acum ignorată în același mod, dar încă nu există un mod anume de a-l descrie: „Cred că dacă Frieddie ar trăi acum , probabil am spune ca e queer. mai degrabă decât „gay” sau „bisexual”, declara Ryan Butcher editor a site-ului LGBT PinkNews.„Nu era vorba doar despre sexualitatea lui; a fost vorba despre întreaga sa identitate și despre personajul extraprdinar pe care l-a proiectat pe scenă, care este unul din principalele atuuri pe care le-a avut trupa Queen.”
Nike Pantofi sport de piele cu logo Court Royale 2
Dar pentru că Mercury nu s-a afișat nciodată drep a fi LGBT sau nu s-a aliniat public cu această mișcare, s-ar putea argumenta că statutul său de „icon queer” este discutabil. Colegul său de trupă, Brian May a declarat în 2008: „Știu că toată viața lui Fred nu a crezut în importanța faptului de a se declara gay sau nu. Cu toate acestea, Aston subliniază că Mercury a devenit faimos în anii ’70, o perioadă în care artiștii rar vorbeau deschis despre sexualitatea lor. „David Bowie s-a etichetat ca fiind bisexual în public” spune Aston „dar avea o plasă de siguranță a unei soții și unui copil.” Aston subliniază, de asemenea ca „o îmbrățisam cu usurință pe Judy Garland ca fiind queer icon „chiar dacă a ceasta nu a declarat nimic despre homofobie și acceptarea LGBT.„
Era atât de scandaloasă situația încât o poți numi dublu bluff – Martin Aston
Până în 1986, când Mercury și Queen au susținut cel mai iconic performance la Live Aid, au mai existat niște interpreți homosexuali în mainstream; cel mai vandut single din Marea Britanie, în acel an a fost Don’t Leave Me This Way by Communards, a carui frontman Jimmy Somerville își afișa cu mândrie homosexualiatea și era foarte implicat în mișcările LGBT. Cu toate acestea, vocalistul George Michael ascundea acest lucru, iar Boy George își revendica homosexualitatea cu câțiva ani mai devreme. „Deși am spus la acea vreme ca prefer o ceașcă de ceai în locul sexului, viața mea sexuală era de-a dreptul rampanta” a declarat Boy George pentru The Guardian in 2007. „Am fost crescut să cred că era ceva murdar și greșit, și să nu fie nimic public.”
Abordarea lui Mercury de a-și reconcilia viața privată și personalitatea publică în calitate de frontman al unei trupe rock, cu o bază masivă de fani și masculină a fost o treabă jucăușă și sofisticată în același timp. Deoarece nu a răspuns niciodată la zvonuri despre sexualitatea sa, a fost ușor pentru această bază de fani să interpreteze stilul său super-flamboyant și teatral ca ceea ce Aston o numește mai degrabă „ceva haios” decât queerness.
Piesa solo a lui Mercury,Living on My Own original lansată în 1985, dar care a ajuns pe primul loc în Marea Britanie la doi ani după moartea artistului, este o expresie captivantă a singurătătii, ce îl pictează pe Mercury ca și burlac dar nu neaparat „un burlac confirmat”, într-un sens eufemistic. Ryan Butcher a mers mai departe descriindu-l pe Mercury drept „aproape un agent sub acoperire a comunității LGBT, plantând aceste mici semințe ale culurii queer în mentalitatea hetero.”
În anii ’80, Mercury era cunoscut pentru vestele sale albe și mustața sa – aspectul său „Castro Clone” a luat naștere în cartierul queer Castro din San Francisco și a devenit popular în sfera undeground gay,dar acest lucru este puțin cunoscut maselor. Se poate spune că Mercury efectiv se „deghiza la vedere”. Cu siguranță, faima sa imensă nu l-a oprit să viziteze locurile gay populare din Londra, precum Heaven and the Royal Vauxhall Tavern. Actrița Cleo Rocos a scris în memoriile sale din 2013 ca ea, Mercury și comendianul Kenny Everett chiar au reușit să o strecoare pe Prințesa Diana într-un asemenea local deghizând-o.
Indiciile pe care le-a dat
Poate că una din cele mai îndraznețe modalități prin care Mercury și-a exprimat personalitatea sa naturală a fost în videoclipul Queen din 1984 pentru single-ul Want to Break Free, în care el și colegii săi de trupă, s-au îmbrăcat în personaje feminine din telenovela britanică, Coronation Street, o decizie prin care și-au deteriorat cariera în SUA. Brian May și-a amintit în 2017: „Îmi aduc aminte ca am fost în turneul promoțional din America , iar fețele oamenilor se schimbau și ne spuneau – Nu putem pune asta la tv – știi arată gay.”
În muzica Queen, au existat întotdeauna indicii despre viața privată a lui Mercury pentru fanii care doreau – și aveau cunoștiinte despre scena gay – să le vadă. La hitul Queen, Don’t Stop Me Now, Mercury cânta despre cum „vrea să faca din tine o femeie supersonică” și din tine „un bărbat supersonic”.
În videoclip el poarta un tricou de la Mineshaft, un bar popular BDSM din New York . Chiar și numele trupei Queen, poate fi luat ca o aluzie la identitatea frontmanului. „Este atât de evident spre locul în care se îndreaptă Queen.” spune Kalyan „dar când i-am spus mamei mele, acum câțiva ani, nu-i venea să creadă. Mi-a spus că numele de Queen vine de la partea maiestuasă a muzicii, este ceva regal.”
Într-un mod similar, Kalyan spune că muzica lui Mercury conține o moștenire semnificantă din Asia de Sud, citând utilizarea cuvantului arăbesc „Bismillah” în Bohemian Rhapsody. „Doar o persoană ce conoaște cultura islamică ar fi cunoscut acest cuvant, care este primul cuvânt din Coran [care înseamnă În Numele lui Dumnezeu] și l-ar fi pus într-un cântec precum Bohemian Rhapsody,” spune el. Kalyan adaugă ca, în rândul comunității din Asia de Sud „se știa că Fredie este indian și fusese inspirat masiv de cântăreți de la Bollywood precum Lata Mangeshkar, care de asemenea are un vocal range incredibil, precum Freddie.”
Dar când a fost vorba atăt despre sexualitate, cât și despre etnie, Mercury a favorizat intimitatea față de declarațiile directe până la sfârșitul vieții sale. După cum sublinia Kalyan „El a vorbit despre mersul la școală în India sau despre dragostea sa față de Lata Mangeshkar. Asta nu făcea parte din narațiunea sa.”
Nici sexualitatea lui nu a fost: la 22 noiembrie 1991, în ceva ceea ce el a numit „conjuncturi speciale în presă, Mercury a lansat în cele din urmă o declarație prin care vorbea despre faptul că a fost confirmat drept a fi HIV pozitiv și că are SIDA, dar nu a menționat relația sa cu Jim Hutton.”
Aproximativ 24 de ore mai târziu a murit: „Gânditiva la cât de rapid s-a întâmplat acest lucru – una dintre cele mai mari staruri de pe planetă, anunță că are SIDA și apoi moare în 24 de ore.” declara Ryan Butcher, care îl numește „un șoc cultural, aproape nici astăzi înteles.” În mod privat, Mercury a fost diagnosticat cu HIV, cu patru ani în urma, iar Butcher, sugerează speculativ, că prietenia sa cu regretata Diana, prințesa Țării Galilor ar fi putut fi un factor care a contribuit la decizia ei de a promova o mai bună conștientizare asupra cruntei boli. Dar acest lucru nu îl vom ști niciodată cu siguranță.
La 30 de ani de la moartea sa, adevăratul Freddie Mercury ramâne pretuit. „În acest stadiu, nu este doar un icon, ci o comoară naționala britanică.” Spune Aston. Kalyan îl numește ” un queer icon masiv” și „un icon de culoare din Asia de Sud în muzica occidentală.” Indiferent dacă lui Mercury i-ar fi plăcut acești termeni sau nu, este greu să nu respectăm ceea ce a realizat în viața sa.
Într-o epocă în care homofobia și rasismul erau mult mai răspândite decât astăzi, Freddie Mercury a fost frontamnul queer și sud-asiatic al trupei care a lansat unul dintre cele mai mari single-uri rock, Bohemian Rhapsody și cel mai vândut album din istoria Marii Britanii, Queen’s Greatest Hits. Cu toate acestea, este de asemenea, dicutabil faptul că aliura mistică pe care a cultivat-o în jurul identității sale, indiferent dacă s-a simțit forțat
Dacă vrei să susții proiectul Contemporary-Establishment lasă-ne de o cafea AICIsau comandă Carți si Căști Audio din Magazinul Online de AICI.
Luna trecută metaliștii violonceliști de la Apocalyptica au lansat piesa „White Room,” un cover dupa legendara trupă Cream, cu vocalistul Papa Roach,Jacoby Shaddix.
Acum grupul are și un videoclip pentru această piesă. Single-ul îl urmează pe cel cu numele „Talk to Me”, o altă colaborare a trupei simfonic-metal cu un alt nume mare din industria rock, Lzzy Hale de la Halestorm. Înainte ca acesta să apară, Apocalyptica a lansat cel mai recent album de studio, intitulat Cell-0 în 2020 care conține dingle-uri precum „Ashes for the Modern World” și „En Route to Mayhem.„
Best price – New Balance Pantofi sport high-top cu insertii de piele 48
„Așteptam cu nerăbdare această lansare.” a declarat Eicca Toppinen liderul Apocalyptica, într-un comunicat de presă despre „White Room.” „Interpretarea unui cover după o piesă atât de legendară, ca a celor de la Cream, a fost foarte distractiv și de asemenea a fost o placere să lucrăm cu Jacoby Shaddix! Sperăm să vă placă și vouă melodia, pe cât de mult ne place nouă.„
Reality Grey has been making their rounds through the Italian metal scene since 2004, having spent years touring and playing alongside bands such as Deicide and Municipal Waste plus three well-received full-lengths under their belts. This year, they will be adding a new album “Beneath This Crown” to their legacy.
Earlier this April, they dropped their latest single “Powerblast” from the forthcoming record, a very groovy song where the guitars and drums create an immense monolithic wall of sound. And speaking of drums, the band is sharing their playthrough video for the track via its premiere here:
Drummer Francesco Inchingolo adds:„It’s one of my favourite songs to play out of the new album, it is very challenging with the double bass with all those triplets, and implements several different techniques, I need to be very focused when I play it. The drumset I used has a very dynamic sound and the double pedal is very light and easy to use, which is vital to play this song properly.”
Until they can hit the stage again, Reality Grey hopes that “Beneath This Crown” will tide over fans with its aggressive, melodic vocals and razor-sharp guitar solos. According to them, the creative process for this release has been very meticulous and nothing has been left to chance. On this offering, the music has affected the lyrics; there is a lot of anger and a bit of sadness.
Track Listing: 1. Legion (Intro) (1:51) 2. Fade In Fear (4:44) 3. Kings Of Nothing (5:18) 4. Preachers Of Hatred (4:05) 5. Daybreakers (5:37) 6. Powerblast (4:09) 7. Multidimensional Hollow (4:16) 8. The Fury (4:01) 9. Dreaming (Feat. Milly Florio from End Of Skyline) (5:13) 10. Reascent (4:01) 11. Beneath This Crown (5:28) 12. Indelible Stains (3:39) 13. The Void (4:34) Album Length: 57:03 For more info: Facebook.com/RealityGrey Instagram.com/realitygreyEPK
Reality Grey is supported by the Programmazione Puglia Sounds Record – 2020/2021 and REGIONE PUGLIA FSC 2014/2020 – Patto per la Puglia Investiamo nel vostro futuro.
About: Hailing from South Italy, Reality Grey stands tall in the Italian metal scene. Formed in 2004, Reality Grey began their quest to redefine melodic death metal. As a tight-knit 5 piece band, Reality Grey incorporates a modern hybrid of extreme music: melody, brutality; blending complex, yet catchy songwriting. Fearsome death growls & clean vocals give way to razor-sharp guitar riffs and fusion-oriented solos, Reality Grey set out to create something all their own.
With the release of the debut full-length album „Darkest Days Are Yet To Come” in 2006, in the heat of the melodic death metal revolution, Reality Grey managed to secure their first record deal with Razar Ice Records USA. Songs like „Reality Grey” and „Never again” racked up hundreds of thousands plays on the old MySpace allowing the band to tour, gaining popularity well beyond the Italian borders. Following up with EP „Day Zero”, Reality Grey began to push their own boundaries. Ferocious, yet melodic, with a no-holds-barred songwriting attitude. Songs like „Day Zero” and „Slavery” emerged the band’s experimental side, synths, melancholic pianos, and acoustic guitars; perfectly fused with intoxicating sonic aggression.
After years of non-stop touring alongside bands like Deicide, Unearth, Municipal Waste, Sadist, Malevolent Creation, and more, the critically acclaimed „Define Redemption” is released by Bakerteam/Scarlet Records; sending the band on their first headline tour in Japan. Reality Grey, now having been featured on worldwide publications Metal Injection, Metal Hammer UK, Metal Temple, and Metal.de, released 2018’s „The Void”. Reviewed as “a complete and total aural devastation…” that “will blow your speaker out” by Metal Injection.
Reality Grey has completed work on their upcoming full-length due out May 7th 2021 (Blood Blast Distribution powered by Nuclear Blast). Looking ahead with tours and festival appearances on their sights, Reality Grey will continue to push ambitiously, earning their place among the pantheon of heavy music.
Now, having inked a worldwide deal with Extreme Management Group (EMG), the band says „We’re thrilled to announce that we have started working with Extreme Management Group! Definitely the right place for us. Big news is coming very soon. Stay tuned!” EMG said, „We are excited to be working with Reality Grey. They have some really fantastic music. We expect big things to come from this partnership.”.
– 30 –
„Melodic, aggressive and catchy, this track adds (Multidimensional Hollow) well placed synths and ambiance to an already well rounded sound, making it complex without being overcomplicated. The new album shows a marked evolution in the band’s sound, something that will intrigue current fans and entice new ones.” – Metal Injection „Reality Grey give off a viciousness and expertise hard to find in other bands. The instrumental expertise of each component is absolute, slighting touching tech-death side of acts like The Faceless but remaining ‘catchy’ in their complexity” – Metal Hammer
„It’s complete and total aural devastation with some seriously chunky moments, so it lives right up to what you’d expect a song called „The Void” to do.” – Metal Injection
„Reality Grey will serve the world of metal excellently both as an all round, no nonsense, metal act and as a brigde band for younger fans of heavy music” – Metalunderground.at
If you want to support the Contemporary-Establishment project, leave us a coffee HERE or order Audio Books and Headphones from the Online Store HERE.
Mick Jagger a dezvăluit o surpriză interesantă pentru fanii săi din întreaga lume, sub forma lansării instantanee a unei pese intitulata „Eazy Sleazy„. Melodia hard-rock scrisă de vocalistul THE ROLLING STONES, îl prezintă pe Jagger la voce cu Dave Grohl de la FOO FIGHTERS oferindu-i tobe, chitară și bas. Piesa a fost produsă de colaboratorul de lunga durată a lui Jagger, Matt Clifford, care a produs și cele două piese ale lui Mick din 2017, „Gotta Get A Grip” and „England Lost„.
„Eazy Sleazy” este o piesă a vremurilor noastre, plină de energie și atitudine rock’n roll. Jagger cugetă despre viață pe care am trăit-o cu toții, cu umor delicios și întunecat.
Refletează asupra unei lumi „cu apeluri Zoom„, „acasă între zidurile închisorii”, cărți proaste, aplauze false și mult prea mult televizor. Cu optimism și schimbare la vedere, el așteaptă cu nerabdare zilele în care vom reveni la normalitate în „grădina desfătărilor lumești”.
Trupa The Black Keysa început să-și îmbrățișeze rădăcinile blues și deși au avut un succes răsunător în ultimii ani, aceștia sunt pe cale să prezinte unele dintre primele lor iubiri în materie de blues cu nou album Delta Kream.
Trupa a dezvăluit știrea prin intermediul noului Lonely Boys and Girls fan club, cei care s-au înscris au obținut și accesul la noutățile lor. Această colecție de coveruri este setată pentru a fi lansată pe data de 14 mai cu precomenzi începând cu 15 aprilie.
Deci din ce piese este croită această nouă colecție intitulată Delta Kream? Duo-ul a preluat niște muziceni iconici precum John Lee Hooker, R. L. Burnside, Junior Kimbrough și multe alte nume.
Lista completa a pieselor și artwork-ul pentru Delta Kream de la The Black Keys, pot fi vazute mai jos iar dacă te înscrii în fanclub-ul Lonely Boys and Girls, poți auzi și intepretarea piesei „Crawling Kingsnake” de la John Lee Hooker and Bernard Besman.
Crtiticii de film de la BBC, Nicholas Barber și Caryn James au ales cele mai importante filme de pana acum ale anului 2021, inclusiv Nomadland, Another Round și Minari.
Judas and the Black Messiah
Judas and the Black Messiah este inspirat după povestea adevarată a lui Fred Hampton, liderul Black Panther Party care a fost ucis în anul 1969 la ordinele FBI și este o dramă în regia lui Shaka King plină de acțiune și suspans. Nominalizatul la Oscar, Daniel Kaluuya’, are o intepretare foarte carismatică de revoluționar pasionat și un vorbitor dinamic în public. Acest lucru demonstrează de ce FBI, se temea că Hampton va deveni un mesia al zilelor lui. LaKeith Stanfield aduce figura și înșelăciunea lui Iuda, care se infiltrează în Black Panthers pentru guvern și îl tradează pe Hampton. Dincolo de aceste povești personale electrizante, temele filmului despre black power și abuzurile poliției rezonează profund cu mișcările sociale din SUA zilelor noastre.
Drama autobiografică a lui Lee Isaac Chung ne aduce pe scenă o familie coreano-americană, care se mută într-o ferma de 50 de acri din Arkansas in 1980. Fiecare detaliu este atât de viu și sfecific încât totul pare adevărat, de la fericirea copiilor (Alan Kim și Noel Kate Cho) la tensiunile dintre parinții lor epuizați (Teven Yeun și Yeri Han) până la ciudațeniile bunicii lor pacificatoare (Yuh -jung Youn). Minari, este de asemenea un film inovator. Majoritatea dialogului este în coreeană, deci se indepartează de decrierea americană anterioară a vieții imigranților. În timp ce îl urmarești, uiți cât de radical este , deoarece ești scufundat în dificultatile și recompensele de a avea o viață nouă în altă parte.
Amuzant plin de culoare și acțiune, acest film de familie Disney, amplasat în vechiul regat asiatic fictiv Kumandra, este o încântare.Raya este o tânără eroină razboinică (expirmată în mixul perfect de spirit și îndoială de Kelly Marie Tran) care trebuie să găsească ultimul dragon magic supraviețuitor, astfel încât sa poate învinge forțele răului și să își salveze tatăl. Dragonul respctiv se dovedește a fi colegul tradițional, comic, energic, inteligent interpretat de Awkwafina. Cu Daniel Dae Kim ca tată a lui Raya și Gemma Chan ca rivalp înfricoșătoare, filmul este o tornadaa vizuală plină de avantură care se produce la un ritm rapid și care prezintă o lecție no-sugar despre încredere.
Nomadland
Nomadland este legat de filmul The Rider – unul dintre cele mai bune filme ale anului 2017 – cu un alt studiu hipnotic al genului în care prezintă viața americană marginală pe care Hollywoodul o ignoră de obicei. Adaptat după cartea Jessicai Bruder, Nomadland o are în rolul principal pe Frances McDormand în personajul Fern, o văduvă pensionară fără copii. La fel ca un numar impresionant de pensionari, pesonajul nu își permite să mai trăiască în casa ei, așa că își împachetează puținele lucruri intr-un RV și pleacă în deșert (filmat uimitor de către Joshua James Richards). McDormand este unul dintre singurii actori profesioniști din distribuție – iar în majoritatea scenelor interacționează cu nomazi adevărați care își povestesc propriile experiențe. Dar ea și Zhao estompează granițele dintre fapt și ficțiune atât de abil, încât Fern nu pare niciodată neviind right in the spot. Nomadland este o realizare minunată. În afară de The Rider, nu există filme asemănătoare.
Michelle Pfeiffer aduce glamour, spirit, un ton de simpatie și tristețe în rolul lui Frances, o femeie înstărită, dispărută, care fuge la Paris împreună cu fiul ei, total imatur, Lucas Hedges. Efectul orbitor a lui Pfeiffer este elementul central al unui film care se ocupă cu ușurință de tonul sau dificil, un echilibru sofisticat întunecat, farsă și emoție autentică. Un echipaj improbabil de personaje vibrante include o clarvăzătoare nonșalantă (Danielle Macdonald) care poate vorbi cu pisica lui Frances și un emigru american de un optimism implacabil Valerie Mahaffey. Acest film este ademenitor și emoționant.
Supernova
Acest tandru tribut adus iubirii și prieteniei îi are în rol pe Colin Firth în calitate de pianist de concert și pe Stanley Tucci în calitate de partener de viață, un autor american cu un debut precoce. În timp ce bărbații conduc prin pitorescul district al lacurilor în camioneta lor, trebuie să facă față probabilității ca aceasta să fie ultima lor vacanță împreună – și să afle ce ar trebui să facă în continuare. Este un scenariu care îți frânge inima, dar deocamdată cuplul se simte bine și este încă plin de blândețe, amuzament, deschis și strălucitor într-un drum spre un sentimentalism incredibil. Harry Macqueen transmite cât de prețioasă poate fi legătura dintre doi oameni și cât de devastatoare poate fi distrugerea unei relații.
Realismul aspru întânlește legenda în drama îndrazneață și ingenoasă a lui Philippe Lacôte. Acțiunea se petrece într-o închisoare din Coasta de Fildeș și sufletul filmului constă în traditiile si poveștile grioților africani și ale Șeherezadei. Deținuții care se plimbă liberi într-o curte, adoptă un ritual în care un deținut ales, trebuie să spună o poveste toată noaptea ori acesta va fi ucis. Tânăra victimă poveșteste despre cum a cunoscut un criminal notoriu, sau cel putin așa susține. Pe masură ce vedem flashback-uri, toată povestea se îndreaptă spre mit și o regină cu puteri supranaturale intră în luptă. Uneori prizonierii cântă și se mișca în mod stilizat, coregrafic pentru a reflecta naratiunea, intr-un film ingenios care ne scufunda în puterea salvatoare a poveștilor.
Another Round
Thomas Vinterbergface un mix îmbătător de comedie și dramă în Another Round (sau Druk, pentru a folosi titlul original danz), turnând o premisă revoltatoare și combinând-o apoi cu simpatie și respect pentru personaje. Povestea este, că un profesor de istorie (Mads Mikkelsen) și trei dintre cei mai apropiați colegi ai săi decid să facă față crizei „middle age”, bând toată ziua și sperând că nimeni nu observă acest lucru. Experimentul lor servește atât ca o sărbătoare zgomotoasă plină de alcool, cât și ca un avertisment picant împotriva dependenței de alcool. Și Mikkelsen a fost ales perfect pentru acest rol. Rolul sau este un masterclass de subtilitate și rezerva, cel putin până când își arată cele mai sălbatice mișcări de jazz-balet în glorioasa secvență finală.
Dacă vrei să susții proiectul Contemporary-Establishment lasă-ne de o cafea AICIsau comandă Carți si Căști Audio din Magazinul Online de AICI.
“Bellicose” is the sonic representation of furious anger aimed at the clashing worlds that keep colliding onto us, turning us into feral beasts, nurturing the darkest of wishes, bidding serenity a sickening farewell. It is the title track of the 2020 album from Romania’s The Boy Who Cried Wolfand they are now presenting it in video form.
Best price – Ceas Smartwatch Huawei Watch GT 2, 46mm, Pebble Brown
According to the band, “Bellicose” was recorded back in 2018, but it was such an anthemic song for them, that they included it twice on the album, in both electric and acoustic versions where it boosts the overall theme, “the rage that can rise up inside each and every one of us”. They further explain the meaning behind the song:
“It’s a renewed struggle to face off the world of the living by singing about our dead hopes and tribulations. The only salvation anyone really has, when they’re a kid trapped in an adult body, trying to be a citizen of the world or even a society, is the inspiration to create such worlds where you can be the victor or at least be honest with yourself, by screaming your fears, anger, and frustration out loud.”
The Boy Who Cried Wolf makes angry music they claim is medicinal for them, and they hope it will be like a pill to swallow for fans when they feel like they have lost their grip on serenity. The band is heavy-hitting hardcore recommended for people who enjoy processing their problems through music and fans of Every Time I Die, Cancer Bats, and Brand New.
Watch the video for “Bellicose” via its premiere here:
The album “Bellicose” was released on December 12, 2020 and available at TBWCW.bandcamp.com.
Track Listing: 1. Intro (2:09) 2. Bellicose (Acoustic) (2:57) 3. Ghostriders II (1:34) 4. Cloak & Bladder (2:25) 5. Saturnine (2:15) 6. Swarms (1:59) 7. The Night After (4:38) 8. In Midnight Clad (4:23) 9. The March feat Zda (2:54) 10. It Makes Waves (3:04) 11. Vengeance Of (4:15) 12. Selina, The Years Have Not Been Kind (2:40) 13. Bellicose (Electric) (3:44) 14. Balada Bormasinii (Hidden Track) (4:55) For more info: Facebook.com/tbwcw Instagram.com/tbwcwolf EPK
About: The Boy Who Cried Wolf started when two local bands (CHESTER and Breathelast) from Bucharest collided. Bogdan Purghel “Bacovia” (guitar/bass/vocals) and Mihai Ionut Andrei (vocals) reached out to drummer Alexandru Guta (PZFI, Backstage Hero) to give it a sincere go at writing wild and fast-paced music that would satiate their primal desires. They are heavily inspired by old-school metal combined with hardcore and punk vibes although other sounds may occur.
If you want to support the Contemporary-Establishment project, leave us a coffee HERE or order Audio Books and Headphones from the Online Store HERE.
Trupa Daughtry a lansat un videoclip live pentru cel mai recent single „Heavy Is the Crown.„ Clipul prezintă formația interpretând melodia live în ceea ce pare a fi un loc gol, adică spectacolul a fost COVID-friendly. Vezi mai jos clipul.
„Nimeni nu își cunoște responsabilitatea.” a declarat Chris Daughtry într-un comunicat de presă. „Cu toții avem responsabilitați grele în ceea ce privește propriile vieți, familii, lumile și cercurile noastre. Deci este ușor să cauți în altă parte și să crezi că cineva o are mai mult sau să crezi că este una mai puțin semnificativă. Dar suntem cu toții semnificativi într-un final.” a continuat el.
Următorul album Daughtry nu va mai fi lansat prin RCA Records de data aceasta, deoarece trupa s-a desparțit de label în 2019.
Justin Chancellor și Danny Carey de la TOOL au interpretat o versiune instrumentală a clasicului „Ænema” – doar bas și tobe, fără chitară și vocea colegilor Adam Jones și, respectiv, Maynard James Keenan– pentru studenții de la Berklee College of Music în 2019.
Spectacolul intim a avut loc în luna noiembrie a acelui an, la aproximatiov două luni dupa ce trupa lansase albumul Fear Inoculum, primul lor album de studio de după 13 ani. Găzduit de Steven Bailey directorul, „departamentului de bas” al colegiului, show-ul unic „drum and bass”, le-a oferit studenților o experinență de neuitat.
Vezi clipul mai jos.
Clipul complet a intrumentalului „Ænema„, a fost recent încărcat pe youtube, dar a fost prima dată distribuit în 2019 de basistul Mark Donohue pe o pagină dedicată producătorului englez de instrumente Wal Basses.
„Fear Inoculum” a fost primul album al trupei lansat de după 13 ani de pauză în studio, după albumul 10,000 Days din 2006. De atunci toți mambrii TOOL au mai colaborat, cu excepția lui Keenan, pentru a comemora un nou model Gibson signiture Jones, în timp ce Keenan a mai lansat un nou album Puscifer.
Se pare că trupa Gojira are un an încărcat deoarece aceștia au lansat încă o piesă nouă, care sosește înainte de albumul „Fortitude„. Ascultă mai atent noua melodie puternică și plină de riff-uri furioase, care este însoțită și de un videoclip pe numele-i „Into the Storm”.
Best price – Whisky Single Malt Smokehead Peated, 43% alc., 0.7L, Scotia
Vocalistul-chitaristul Gojira, Joe Duplantier declară despre piesă: „Această melodie este infuzată cu conceptul de nesupunere civilă. Acționând în consecință cu cea mai profundă înțelepciune și susținând ceea ce este prețios și bun în această lume. Singura revoluție posibilă este cea care înflorește din noi. Schimbarea va veni din individ. Legile sunt menite să fie adaptate nevoilor noastre. Legile ne vor servi nouă!”
Aceasta este a patra melodie lansată de pe albumul Fortitude și continuă un șir de piese solide ale trupei. Albumul este pe drumul cel bun spre lansarea de pe 30 aprilie prin Roadrunner Records, iar single-ul „Into the Storm” este acum disponibil pe toate platformele.
„Into the Storm” este următorul single lansat de după „Amazonia,” care a fost și legat de un eveniment de caritate care îi va ajuta pe cei afectați de criza actuală din Amazon și comunitățile indigene.