Bine ați venit în secțiunea Muzică, locul unde pasiunea pentru sunet și ritm prinde viață! Aici, explorăm universul fascinant al muzicii, acoperind o gamă largă de genuri și stiluri, de la rock clasic la hip-hop modern, de la jazz sofisticat la pop energic.
Ce veți găsi în secțiunea Muzică:
Recenzii de Albume: Analize detaliate și imparțiale ale celor mai recente lansări, precum și ale unor albume clasice care au definit generații.
Interviuri Exclusive: Discuții captivante cu artiști consacrați și talente emergente, oferindu-vă o privire din culisele procesului lor creativ.
Noutăți din Lumea Muzicii: Ultimele știri despre lansări, turnee, evenimente speciale și alte subiecte de interes din industrie.
Playlisturi Recomandate: Selecții atent curatoriate pentru diferite stări de spirit și ocazii, menite să vă inspire și să vă delecteze.
Analize și Opinii: Articole de opinie și eseuri care explorează influențele culturale, evoluțiile și tendințele din lumea muzicală.
Evenimente și Concerte: Informații despre concertele și festivalurile de muzică ce urmează, incluzând recenzii ale spectacolelor live.
Indiferent dacă sunteți un meloman înrăit sau doar căutați recomandări noi pentru playlisturile zilnice, secțiunea Muzică este destinată să vă informeze, să vă inspire și să vă apropie de lumea minunată a sunetelor. Alăturați-vă nouă într-o călătorie sonoră unică și descoperiți frumusețea universală a muzicii!
Muzica este un lucru puternic. Pe lâgăvaloarea sa din punt de vedere al divertismentului, se șie căascultatul muzicii are efecte pozitive incredibile spupra creierului. Mai precis, muzica poate schimba modul î care acțonă simțim și gândim. Deci, cum intervine acest factor în gestionarea sănătații mintale?
Muzica are capacitatea de a ne face să dansăm ca și cum nimeni nu s-ar uita la noi, să cântăm până când ne doare gâtul și să batem incontrolabil, ritmuri din picior.
Pentru că există atât de multă muzică pe piață, aceasta afectează în mod diferit oamenii. De la rock’n roll la electronic și pop, există o varietate nesfârșită de muzică de ascultat și este important să gasești melodiile cu care rezonezi.
Cercetătorii de la institul MARCS Institute for Brain, Behaviour and Development, au descoperit că muzica crește capacitatea de a memora și reține informații și maximizează capacitatea de invățare.
Muzica ce conține ritmuri rapide îți poate pune creierul și corpul în mișcare amplificându-ți motivația astfel bucurându-te de ceea ce urmează.
De fapt, cercetătorii susțin că muzica clasică și ambientală au cele mai bune beneficii de stimulare a stării de spirit.
Reduce stresul
Capacitatea muzicii de a reduce stresul nu trebuie minimizată. Indiferent dacă o asculți în fundal sau îi acorzi toată atenția, anumite genuri de muzică au capacitatea a te „de-stresa.„
Muzica ușoară, ambientală oferă o stimulare liniștitoare pentru minte. Dacă vrei să scapi de stres, caută liste ce conțin multă muzică ambientală.
Tuturor le place să se relaxeze și s se deconecteze după o zi lungă.
Redarea muzicii preferate este o modalitate simplă de a te relaxa, deoarece eliberează tensiunea din mușchi, eliminând stresul și anxietatea.
Atunci când muschii sunt relaxați și mintea este.
Ascultatul muzicii în timpul somnului, este de asemenea, o modalitate eficientă de relaxare și reducere a stresului, deoarece îți poate încetini respirația și te poate calma din punct de vedere psihic.
Înțelegerea modului în care muzica îți afectează emoțiile contribuie în mare masură la reducerea gândurilor anxioase și depresive.
Terapia muzicală a devenit o formă populară de tratare a anxietății și depresiei.
Este un exercițiu de ascultare și compoziție a muzicii terapeutice pentru a promova reabilitarea fizică și psihică.
De fapt un studiu recent al doctorului David Lewis-Hodgson de la Mindlab International a arătat că muzica instrumentală, clasică sau ambientală poate ajuta la reducerea anxietății cu până la 65%.
Pe 11 noiembrie 1995 la mai puțin de o lună de la lansarea albumului lor dublu, Mellon Collie and the Infinite Sadness, trupa Smashing Pumpkins au fost invitații muzicali la Saturday Night Live. Regizorul Pulp Fiction, Quentin Tarantino a fost gazda serii și așa cum este tradiția a făcut prezentarea grupului rock alternativ, care a interpetat captivantul single „Bullet With Butterfly Wings”.
Slash tohmai a încheiat cu succes o serie de concerte cu trupa Guns N’ Roses, dar a venit și cu ceva muzică nouă.Iconicul chitarist și trupa sa Slash Ft. Myles Kennedy & the Conspirators, au anunțat un nou album intitula succint 4, iar lansarea a fost anunțată pe data de 11 februarie. Materialul va fi prima lansare sub noul label Gibson Records (în parteneriat cu BMG).
Pentru a duce vestea mai departe, chitaristul a lansat și un single înșoțit de un videoclip intitulat „The River Is Rising”, care pare a avea, ceva influente GN’R. Clipul este un live performance și a fost filmat în centrul orașului Los Angeles cu regizorul Gibson TV Todd. Harapiak.
Vezi videoclipul si asculta piesa celor de la Slash Ft. Myles Kennedy & the Conspirators – „The River Is Rising”
Albumul BloodSugarSexMagik de la Red Hot Chili Peppers a fost lansat în aceeași zi în care Nirvana a lansat Nevermind și este recunoscut ca o componentă influentă și fundamentală a exploziei rock alternative de la începutul anilor ’90. Ajungând pe locul 3 în Billboard 200, albumul s-a vândut acum în peste 15 milioane de exemplare în intreaga lume și a fost introducerea celor de la Chili Peppers în mainstream. Făcând o trecere de la funk-rockismele „deranjante ” anilor ’80 la o forma mai comercială pe care o știm astăzi, BloodSugarSexMagik este piatra de căpătâi a celor de la Chili Peppers.
Crezând ca le-ar putea spori creativitatea, producătorul Rick Rubin le-a sugerat artiștilor să înregistreze la conacul său cu 10 dormitoare din Laurel Canyon din Los Angeles, unde a trăit vestitul magician Harry Houdini (și pe unde între anii 1960 și 70 au sălășluit artiști precum Mick Jagger, David Bowie, Jimi Hendrix și Beatles). A fost angajată o echipă pentru a construi un studio de înregistrări și pentru a aduce echipamentele necesare producției în casă, trupa hotărând să rămâna în conac pe întreaga durată a înregistrărilor, deși bateristul Chad Smith, era convins că locația era bântuită, acesta refuzând să rămână peste noapte.
Nike SB Shane Premium – RON 429.99
Chitaristul John Frusciante oferă albumului senzația unui proiect decadent art-rock. O parte din melodii sunt impunător de simpliste, dar studiate, neumrbrind combinația de funk și punk rock, adaptate pentru a se potrivi unei trupe hotărâte să mearga în mai multe direcții. Abordarea lui Rick Rubin, așa cum este obiceiul lui, a fost să se așeze relaxat pe un scaun și să lase talentul să curgă.
Din punct de vedere liric, Kiedis a fost la fel de preocupat de sex, ca întotdeauna, fie că îl invocă ca muză, fie ca îl imploră sau se laudă în detaliu cu priceperea lui. Totul s-ar fi putu termina într-o triada de posturi inutile și egoism, dar în cele din urmă funcționeaza atât de bine. Tot acest mix duce lupta la extrem, iar rezultatul fiind benefic muzicii. Chad Smith și basistul Flea oferă flexibilitate ritmică discretă, ținând melodiile sudate, chiar dacă uneori par că se desprind în bucăți distincte.
Toate acestea ar fi fost irelevante dacă nu ar fi fost melodiile în sine. Pe înregistrările anterioare Red Hot Chili Peppers, ar fi putut fi vinovați din cauza faptului că au scris doar câteva melodii bune pe albume și apoi au lăsat stilul să le poarte, dar de data aceasta au adus multe tipuri de senzații, inclusiv piesa Under The Bridge, pe care Anthony Kiedis a simțit-o că nu s-ar potrivi stilului trupei, până când Rick Rubin i-a spus că trebuie să meargă mai departe cu ea.
‘Give It Away’ le-a dat primul hit de pe album dupa ce KROQ din Los Angeles a început să difuzeze single-ul de mai multe ori pe zi. Nesigur cu privire la o piesă ulterioara, Warner Bros. a trimis reprezentanți la un concert Chili Peppers pentru a-și da seama care va fi următorul single. Când Frusciante a început să cânte „Under The Bridge”, Kiedis a ratat începutut iar publicul a început să cânte versurile piesei. Kiedis a fost inițial „căcat pe el, că a dat chix în fața celor de la Warner” – „Mi-am cerut scuze pentru că am greșit. Rahat. Sper că glumești. Când copii încep să cânte o melodie, acea piesă este următorul single.” au răspuns cei de la Warner.
Piesa a devenit un succes critic și comercial, ajungând pe locul 2 în Billboart Hot 100. Videoclipul ce o însoțește, a intrat într-o rotație puternică pe TV și a câștigat premiul Viewers’ Choice Award și Breakthrough Video la MTV Video Music Awards din 1992. Știi că ai succes atunci când o show TV important numește un episod după albumul tău – așa cum a făcut ER.
BloodSugarSexMagik este extravagant și convingător. A reinventat stilul funk rock pentru o nouă generație, care nu a putut să îl cunosacă pe Rick James sau James Brown. Într-un fel, spune totul: pasiune crudă, melodii îndrăgite și un strop de sclipire nedefinită. A în plus este destul de funny.
Săptămâna viitora, Jerry Cantrell va lansa în sfârșit Brighten, primul LP solo după aproape 20 de ani. De când a anunțat noul material în luna iulie, vocalistul/chitaristul Alice in Chainsle-a oferit fanilor piesa „Atone,” featuring fostul vocalist Dillinger Escape Plan, Greg Puciato și basistul Guns N’ Roses, Duff McKagan. Acum Cantrell a distribuit cel mai nou single de pe noul album intitulat „Siren Song.„
În timp ce single-urile lansate anterior puteau fi cu ușurință integrate pe un oarecare album Alice in Chains, „Siren Song” este o baladă care este construită în mare parte din acorduri acutstice.
Brighten marchează cel de-al treilea LP solo al lui Cantrell ți primul după Degradation Trip Volumele 1 și 2 din 2002. Pe langa Puciato și McKagan, albumul include și diverse instrumentații de la coproducatorul Tyler Bates, tobe înregistrate cu Gil Sharone (ex-Dillinger Escape Plan, Marilyn Manson) și mulți alții. Lista melodiilor se mândrește cu opt piese originale și se încheie cu un cover după piesa „Goodbye” a lui Elton John, care a primit susținerea chiar din partea lui Rocket Man.
Ascultă noul single „Siren Song” de la Jerry Cantrell mai jos.
Trupa melodic death metal Arch Enemy, s-a întors cu „Deceiver, Deceiver,” prima piesă originală de la ultimul album, Will to Power din 2017.
Este o piesă heavy cu ritmuri dezlănțuite și deși elementele melodice sunt încă prezente din belșug, „Deceiver, Deceiver„, riff-urile de chitară nu sunt chiar atât aromioase. În schimb elementele melodice sunt folosite pentru a textura mai mult latura întunecată – asta până intră pîrțile de solistică spre final.
„Surprizăăă! suntem Arch Enemy și ne-am întors cu un nou single intitulat „ Deceiver, Deceiver ”, care este disponibil pe toate canalele de streaming. Premiera clipului va avea loc mai târziu astăzi. Ne vedem acolo.” a declarat vocalista Alissa White-Gluz într-un mesaj video pe social-media.
Chitaristul Michael Amott a declarat: „Stai…ce? Au trecut cu adevărat patru ani de când am lansat ceva cu Arch Enemy? Timpul zboară…mai ales atunci când pleci în turneu vreo doi ani, decizi să iei o pauză..iar apoi vine o fucking pandemie globală. Toată lumea a trecut prin momente grele în ultima perioadă de timp și este frumos să vedem că totul revine ușor, ușor la normal. Se pare că este momentul pentru a veni cu o piesă nouă – ‘Deceiver, Deceiver‘. Nu este chiar cea mai fericită piesa, credeți-ne – dar suntem în extaz să ne întoarcem.”
Nu se știe încă dacă „Deceiver, Deceiver” va face parte de pe un nou album, dar după o pauză atât de lungă între materialele de studio și cu Covered in Blood din 2019, ca soluție intermediară, posibilitatea unui nou album pare destul de plauzibilă.
Să îi urăm un călduros „bine ai revenit” lui Jack White! După aproape patru ani de pauză, artistul a revenit cu o nouă piesa intitulată „Taking Me Back,” care este legată de promovaraea noului joc video Activision Call of Duty®: Vanguard.
Lyric video-ul lui White prezintă imagini din joc, oferindu-le fanilor o idee despre ce aventuri vor avea parte. White a lansat de fapt două versiuni ale melodiei, a doua fiind dusă spre ritmuri swing și având titlul „Taking Me Back (Gently).”
Artistul și-a produs singur piesa la studiourile Third Man din Nashville, înregistrând atât vocea cât și instrumentele de asemenea realizând mixul și masterul.
După caum se poate vedea în clipul Call of Duty®:Vanguard, gamerii se vor putea regăsi într-un mediu asemanator al celui de-al doilea razboi mondial. Cel mai nou titlu din franciza de jocuri va fi lansat pe data de 5 noiembrie.
Lansarea celui de-al doilea album album de studio The Bends, în 1995 i-a propulsat pe cei de la Rdiohead în TOP 5 UK, având concerte sold out în Marea Britanie și Japonia, dar încă nu devenise o trupă importantă pe piața din SUA. Cei cinci băieți din Oxford (Thom Yorke, Jonny Greenwood, Colin Greenwood, Phil Selway și Ed O’Brien) au făcut șase călătorii pentru promovarea albumului, și totusi The Bends a atins abia locul 88 acolo.
Presiunea asupra trupei a fost imensă și până când a început oficial turneul american pentru The Bends, Yorke dezvoltase o acumulare de lichid în urechi, din cauza călătoriilor cu avionul, îngrijorându-se că ar putea surzi. La concertul de debut din Boston, Yorke a avut o altercație cu publicul, lovind un spectator cu chitara. Pe 29 mai, Yorke a avut o „cădere nervoasă” și l-a rugat pe tour managerul Tim Greaves, să îi rezerve un zbor pentru a se întoarce înapoi în Anglia.
Luna ianuarie 1996 i-a gasit pe cei de la Radiohead goliți de energie și luând o pauză. The Bends avusese success și i-a oferit trupei încrederea să își producă singură cel de-al treilea album. Având în vedere un număr de colaboratori, inclusiv figuri importante precum Scott Litt, membrii trupei au fost încurajați să fie proprii producători ai sesiunilor de înregistrări, cu inginerul de sunet Nigel Godrich, care l-a ajutat pe John Leckie cu The Bends și a produs mai multe B-Sides pentru Radiohead.
Grupul s-a pregătit pentru înregistrări, cumpărându-și propriul echipament, inclusiv o unitate de reverb pe plăci, achiziționată de la Jona Lewie care lansase hit-ul anilor ’80 ‘You’ll Always Find Me in the Kitchen at Parties’. Radiohead l-a consultat pe Godrich pentru sfaturi cu privire la ce echipamente să folosească și deși Godrich a căutat să-și îndrepte activitatea de producție departe de muzica rock și muzica dance, el și-a depășit roul de consilier și a devenit co-producatorul albumului.
La începutul anului 1996 fără nici un deadline sau presiune din partea label-ului EMI, trupa a început să repete și să înregistreze pentru ceea ce va deveni OK Computer, în sudioul Canned Applause, o magazie transformată, de pe lângă Didcot, Oxfordshire. Basistul Colin Greenwood a declarat despre această experiență: „Aveam acest tip de studio mobil cu care mergeam oriunde, pentru a înregistra în mai multe medii. Am înregistrat aproximativ 35% din album în sala noastră de repetiții. Trebuia să te piși la toate colțurile pentru că nu existau toalete sau apă curentă. Era undeva la țară. Trebuia să mergi cu mașina în oraș, pentru a găsi ceva de mâncare.”
Aceste early sessions au oferit patru piese Radiohead: „Electioneering”, „No Surprises”, „Subterranean Homesick Alien” și „The Tourist”, dar locația și lipsa toaletelor și a facilităților de la Canned Applause au facut grupul să caute locuri alternative. Yorke a explicat mai târziu că punctul de plecare pentru înregistrare, a fost „sound-ul incredibil de dens și terifiant” al Bitches Brew, influentul album jazz / fusion avant-garde al lui Miles Davis din anul 1969.
În aceeași perioadă, formația a luat o pauză de la înregistrări pentru a pleca într-un turneu american cu 13 concerte, în deschiderea lui Alanis Morissette, unde au interpretat mai multe versiuni a unora dintre noilor melodii. „Paranoid Android”, a evoluat dintr-o melodie de paisprezece minute, cu solouri lungi de orgă, într-una apropiată de versiunea de șase minute, de pe album.
În timpul turneului, regizorul Baz Luhrmann le-a cerut celor de la Radiohead, să scrie o melodie pentru viitorul său film Romeo + Juliet de William Shakespeare. Luhrmann a oferit filmările din ultimele 30 de minute ale filmului. Thom Yorke a declarat: „Când am văzut scena în care Claire Danes ține în mână un Colt 45, am început imediat să lucrăm la piesă.” La scurt timp trupa a scris și înregistrat „Exit Music (For A Film)”, piesa care apare pe credits-urile filmului, la sfârșit, dar nu apare pe coloana sonoră , asta la cererea trupei. Yorke a spus mai târziu că piesa a ajutat la modelarea celorlalte melodii de pe OK Computer și că „a fost prima reprezentație pe care am înregistrat-o vreodată, unde fiecare nota a ei îmi dădea amețeli – ceva de care eram mandru, ceva la care îi dădeam volumul dn ce în ce mai sus.”
Întorși din SUA, Radiohead a reluat sesiunile de înregistrare în septembrie 1996 la St Catherine’s Court, un conac istoric de langa Bath, deținut de actrița Jane Seymour. Izolarea față de lumea exterioară a permis trupei să lucreze într-un ritm diferit, cu ore de lucru flexibile și spontane. Grupul a folosit multe dintre diversele camere și acustica din toată casa: vocea pentru „Exit Music (For A Film)” a prezentat un efect de echo realizat prin înregistrarea pe o scară din piatară, iar Let Down a fost înregistrată la 3 dimineața într-o sală de bal.
Până la Craciunul din 1996, trupa Radiohead avea 14 melodii și a luat o pauză în perioada sărbătorilor, revenind la muncă în ianuarie 1997 pentru a adăuga secțiuni simfonice la studiourile Abbey Road din Londra. În timpul înregistrărilor albumului OK Computer, trupa a mai adăugat diverse instrumente precum un piane electrice, Mellotron, violoncel, glockenspiel și diverse efecte electronice. Potrivit lui Yorke, trupa s-a străduit să obțina o „atmosferă care poate este un pic șocantă la prima audiție, la fel de șocantă ca atmosfera de pe Pet Sounds a celor de la The Beach Boys.”
OK Computer era titlul original pentru piesa Palo Alto, care fusese luat în considerare pentru includerea pe album și desi piesa a fost abandonată, primul său titlu a rămas cu trupa. Potrivit lui Jonny Greenwood, „A început să se atașeze și să creeze toate aceste rezonanțe ciudate în ceea ce făceam.”
Pentru OK Computer, Radiohead a lăsat deoparte multe dintre elementele evidente ale chitarei rock, creând o muzică subtilă și texturată, dar totuși care dă senzația de rock’n roll.
Inflexiunile din vocea lui Thom Yorke se schimbă fără efort de la un falset dulceag până la un mârâit vicios, în timpul sesiunilor de înregistrare. A simțit, că dacă va face mai multe încercări, va „începe să se gândească la asta și nu ar suna foarte ok.„
Când trupa a livrat albumul, casa de discuri americană, Capitol a vazut „mai mult sau mai puțin, o sinucidere comercială în el.” Se pare că au fost dezamăgiți de lipsa unor potențiale single-uri comerciale, în special de absența a ceva, ce semana cu viitorul lor succes, Creep.
În încercarea de a asigura redearea și recenziile radio, Capitol Records a trimis 1.000 de casetofoane unor membri cunoscuți ai industriei muzicale americane, fiecare cu o copie a albumului, lipită definitiv în interior. A funcționat: albumul a dus trupa la succes în SUA, rezultând o poziție sănătoasă pe locul 21 în topuri.
Piesa ‘Paranoid Android’ a fost aleasă ca primul single, în ciuda lipsei unui refren captivant. Dar o mulțime de piese radio din Marea Britanie l-au ajutat să ajungă pe locul 3 în topurile de acolo, cea mai înaltă poziție a celor de la Radiohead din acea perioadă. Albumul a fost lansat pe 16 iunie în Marea Britanie, și a devenit cel mai bun album al trupei. A rămas în clasamentele înalte din topuri timp de 10 săptămâni și a devenit cel de-al optulea cel mai bun vândut album al anului, rămânând în topul albumelor timp de 76 de săptămâni. „Karma Police” și „No Surprises” au fost de asemenea , lansate ca single-uri, ambele piese ajungând în top 10. Lansarea în US a avut loc pe 1 iulie, iar difuzarea la scară largă pe toate radiourile rock a piesei „Karma Police” a ajutat într-un final să vândă mai mult de un milion de exemplare acolo, cu un total de 4,5 milioane în întreaga lume.
Albumul OK Computer este plin de capodopere moody, de la „Subterranean Homesick Alien” la „Karma Police” și până la „Exit Music (For A Film)”, stabilind Radiohead ca fiind una dintre cele mai inventive și inovatoare trupe rock ale anilor ’90.
Mars And Daemons, inițial un proiect solo al lui Marius Andrei Dima, la care s-au alăturat și alți muzicieni, prezintă prima lansare ca o formație completă.
„Sensory Overload – 2021” este prima piesă dintr-o serie de înregistrări multiple din studio care va fi lansată și însoțită de un videoclip live de la repetiții care urmează să fielansat pe 21 Septembrie 2021. Mars And Daemons este Marius Andrei Dima la synth-uri /programare, Claudia Pirvu la synth-uri / pad-uri / ambient, Vlad Casian la tobe / percuție, Laur „Cheia Do” Cățoiu la bas și Alex Mitroi, cel mai nou membru la chitară. Alex Ciceu, de asemenea la chitară, este în prezent în pauză, dar rămâne membru al formației.
Dupa plecarea din Megadeth, basistul David Elefson a apărut alături de o nouă trupă numită The Lucid, care este formată din vocalistul Sponge Vinnie Dombroski, chitaristul Drew Fortier și bateristul Fear Factory, Mike Heller. Odată cu anunțul trupei vine și primul single plus detalii legate de lansarea viitorului album.
Albumul de debut self-titled a celor de la The Lucid va fi lansat pe data de 15 octombrie prin intermediul SpoilerHead Records, ascultătorii primind prima piesă de pe disc intitulată „Maggot Wind„. Albumul a fost produs de Mike Heller, iar Lasse Lammert s-a ocupat de mix și master.
Albumul vine după un an tumultuos pentru Elefson, care a fost dat afară din Megadeth, deoarece în mediul online au fost lansate niște informații sexuale despre basist și o tânără care au dus la reacții adverse. Basistul a dat în judecată persoana care a dat aceste informații, acuzându-l de „revenge porn.„
După ce acest lucuru a dus la despprțirea de Megadeth, basistul James LoMenzo i-a luat locul în turneul legendarei trupe și a reînregistrat părțile de bas de pe viitorul album al trupei.
Aducând în față reîntoarcerea sa, Ellefson a a declarat despre The Lucid: „A fost o nebunie să lucrez cu acești băieți și trebuie să spun ca este revigorant să explorezi noi căi muzicale…am zis să ieșim puțin din confortul stilistic cu care ne-am obișnuit în carierele noastre. A existat o sinergie fără efort care a venit odată cu crearea acestor piese, ceea ce este întotdeauna uimitor atunci când lucrezi cu oameni noi. Aștept cu nerăbdarea să auda toată lumea la ceea ce am lucrat.”
Albumul self-titled, The Lucid, așa cum am menționat mai sus , urmează să fie lansat pe data de 15 octombrie.
Pe masură ce a fost lansat noul box-set cu lucrările solo ale lui Mercury, ne-am gândit să vorbim despre identitatea misterioasă a legendei Queen – și relația sa complexă cu oamenii și cu sexualitatea sa.
În 1984 la doi ani dupa ce organizația Gay Men’s Health Crisis s-a format la New York, pentru a combate SIDA, Freddie Mercury lansase primul său hit solo, Love Kills. Versurile meloediei nu fac aluzie la boala ce a luat viața vocalistului, șapte ani mai târziu, dar este posibil ca titlul să fi avut referire la asta. „Totul era subtil cu Freddie Mercury,” declara Martin Aston, autorul cărții Down The Walls Of Heartache: How Music Came Out.
Love Kills apare pe Never Boring un nou box-set care adună o mare parte din piese pe care Mercury l-a inregistrat departe de trupa sa, Queen, inclusiv albumul său solo, Mr. Bad Guy din 1985 și Barcelona din 1988, o ambițioasă colaborare cu cântăreața de operă Montserrat Caballé. Lansarea oferă o oportunitate de a explora identitatea și statutul complex a lui Mercury, ca icon queer.
Am avut parte de farse la scoala. Nu am de gand sa ellaborez – Freddie Mercury
Este imposibil să știm cu și-ar fi putut defini Mercury sexualitatea, pentru că cel puțin în public, nu a abordat-o niciodată. Pe tot percursul vieții sale, ziarul britanic The Sun la etichetat pe cântăreț drept „vedetă rock bisexuală„, iar în ultimii ani l-a numit frecvent gay. Dar când revista de muzica NME l-a întrebat pe Mercury în 1974 despre aceste afirmații, Mercury a raspuns „Ești o vacă vicleană. Să spunema așa: au fost momente când eram tânăr și frumos. Am avut parte de ceva farse la școală. Nu am de gând să aprofundez.” Cu altă ocazie el a răspuns la o întrebare similară spunând haios: „Sunt la fel de gay ca o narcisă, draga mea.”
Deși Mercury trăia cu Jim Hutton, partenerul său de șase ani, la momentul morții sale, el a lăsat moștenirea către Mary Austin, o femeie cu care și-a petrecut viața în anii ’70 și a ramas aproape de ea. Austin încă locuiește la Garden Lodge, un conac georgian din Kensington, unde Mercury și-a petrecut ultimii ani de viață. Rareori dă interviuri, dar a declarat pentru Daily Mail în 2013 ca Mercury a spus înainte de a muri:„Dacă lucrurile ar fi fost diferite, oricum ai fi fost soția mea și oricum toate astea ar fi fost ale tale.
O nouă identitate
Sexualitatea lui Mercury nu este singurul aspect al identității sale complicate. În 1946, s-a născut Farrokh Bulsara din părinți indieni Parsi de pe insula Zanzibar, pe atunci protectorat britanic și acum face parte din Tanzania. A fost în internate în stil britanic în India, unde a început să folosească numele Freddie.
Numele de familie Mercury a sosit mai târziu, după ce familia s-a a emigrat în Marea Britanie în anul 1964 și a început să urmeze o carieră muzicală în vestul Londrei: „Cred că schimbarea numelui său a făcut parte din asumarea acestei noi fețe.” a declarat colegul său din trupă Queen, Brian May într-un documentar din 2000. „Cred că l-a ajutat această personalitate pe care și-a dorit-o. Persoana Bulsara, era încă acolo, dar pentru public avea să fie un personaj diferit, un zeu.”
A trebuit practic să își creeze o personalitate a unui alb pentru a reuși – Leo Kalyan
Acest personaj l-a ajutat, de asemenea, să evite unele dintre prejudecățile rasiale ale epocii. „Nu exista loc pentru oamenii măslinii, în industria muzicală, iar Freddie era conștient de acest lucru.” spune Leo Kalyan, un cântăreț britanic, pakistanez care îl numește pe Mercury drept „cel mai tare vocalist din toate timpurile.” Kalyan spune că Mercury a fost „suficient de inteligent pentru a ști că în principiu, trebuie să pozeze drept a fi alb pentru a reuși” și declara că rădăcinile sale din Asia de Sud nu sunt încă pe deplin înțelese nici astăzi „pentru că sud-asiaticii sunt încă ignorați deliberat în industria muzicală occidentală.”
Sexualitatea lui Mercury nu este acum ignorată în același mod, dar încă nu există un mod anume de a-l descrie: „Cred că dacă Frieddie ar trăi acum , probabil am spune ca e queer. mai degrabă decât „gay” sau „bisexual”, declara Ryan Butcher editor a site-ului LGBT PinkNews.„Nu era vorba doar despre sexualitatea lui; a fost vorba despre întreaga sa identitate și despre personajul extraprdinar pe care l-a proiectat pe scenă, care este unul din principalele atuuri pe care le-a avut trupa Queen.”
Nike Pantofi sport de piele cu logo Court Royale 2
Dar pentru că Mercury nu s-a afișat nciodată drep a fi LGBT sau nu s-a aliniat public cu această mișcare, s-ar putea argumenta că statutul său de „icon queer” este discutabil. Colegul său de trupă, Brian May a declarat în 2008: „Știu că toată viața lui Fred nu a crezut în importanța faptului de a se declara gay sau nu. Cu toate acestea, Aston subliniază că Mercury a devenit faimos în anii ’70, o perioadă în care artiștii rar vorbeau deschis despre sexualitatea lor. „David Bowie s-a etichetat ca fiind bisexual în public” spune Aston „dar avea o plasă de siguranță a unei soții și unui copil.” Aston subliniază, de asemenea ca „o îmbrățisam cu usurință pe Judy Garland ca fiind queer icon „chiar dacă a ceasta nu a declarat nimic despre homofobie și acceptarea LGBT.„
Era atât de scandaloasă situația încât o poți numi dublu bluff – Martin Aston
Până în 1986, când Mercury și Queen au susținut cel mai iconic performance la Live Aid, au mai existat niște interpreți homosexuali în mainstream; cel mai vandut single din Marea Britanie, în acel an a fost Don’t Leave Me This Way by Communards, a carui frontman Jimmy Somerville își afișa cu mândrie homosexualiatea și era foarte implicat în mișcările LGBT. Cu toate acestea, vocalistul George Michael ascundea acest lucru, iar Boy George își revendica homosexualitatea cu câțiva ani mai devreme. „Deși am spus la acea vreme ca prefer o ceașcă de ceai în locul sexului, viața mea sexuală era de-a dreptul rampanta” a declarat Boy George pentru The Guardian in 2007. „Am fost crescut să cred că era ceva murdar și greșit, și să nu fie nimic public.”
Abordarea lui Mercury de a-și reconcilia viața privată și personalitatea publică în calitate de frontman al unei trupe rock, cu o bază masivă de fani și masculină a fost o treabă jucăușă și sofisticată în același timp. Deoarece nu a răspuns niciodată la zvonuri despre sexualitatea sa, a fost ușor pentru această bază de fani să interpreteze stilul său super-flamboyant și teatral ca ceea ce Aston o numește mai degrabă „ceva haios” decât queerness.
Piesa solo a lui Mercury,Living on My Own original lansată în 1985, dar care a ajuns pe primul loc în Marea Britanie la doi ani după moartea artistului, este o expresie captivantă a singurătătii, ce îl pictează pe Mercury ca și burlac dar nu neaparat „un burlac confirmat”, într-un sens eufemistic. Ryan Butcher a mers mai departe descriindu-l pe Mercury drept „aproape un agent sub acoperire a comunității LGBT, plantând aceste mici semințe ale culurii queer în mentalitatea hetero.”
În anii ’80, Mercury era cunoscut pentru vestele sale albe și mustața sa – aspectul său „Castro Clone” a luat naștere în cartierul queer Castro din San Francisco și a devenit popular în sfera undeground gay,dar acest lucru este puțin cunoscut maselor. Se poate spune că Mercury efectiv se „deghiza la vedere”. Cu siguranță, faima sa imensă nu l-a oprit să viziteze locurile gay populare din Londra, precum Heaven and the Royal Vauxhall Tavern. Actrița Cleo Rocos a scris în memoriile sale din 2013 ca ea, Mercury și comendianul Kenny Everett chiar au reușit să o strecoare pe Prințesa Diana într-un asemenea local deghizând-o.
Indiciile pe care le-a dat
Poate că una din cele mai îndraznețe modalități prin care Mercury și-a exprimat personalitatea sa naturală a fost în videoclipul Queen din 1984 pentru single-ul Want to Break Free, în care el și colegii săi de trupă, s-au îmbrăcat în personaje feminine din telenovela britanică, Coronation Street, o decizie prin care și-au deteriorat cariera în SUA. Brian May și-a amintit în 2017: „Îmi aduc aminte ca am fost în turneul promoțional din America , iar fețele oamenilor se schimbau și ne spuneau – Nu putem pune asta la tv – știi arată gay.”
În muzica Queen, au existat întotdeauna indicii despre viața privată a lui Mercury pentru fanii care doreau – și aveau cunoștiinte despre scena gay – să le vadă. La hitul Queen, Don’t Stop Me Now, Mercury cânta despre cum „vrea să faca din tine o femeie supersonică” și din tine „un bărbat supersonic”.
În videoclip el poarta un tricou de la Mineshaft, un bar popular BDSM din New York . Chiar și numele trupei Queen, poate fi luat ca o aluzie la identitatea frontmanului. „Este atât de evident spre locul în care se îndreaptă Queen.” spune Kalyan „dar când i-am spus mamei mele, acum câțiva ani, nu-i venea să creadă. Mi-a spus că numele de Queen vine de la partea maiestuasă a muzicii, este ceva regal.”
Într-un mod similar, Kalyan spune că muzica lui Mercury conține o moștenire semnificantă din Asia de Sud, citând utilizarea cuvantului arăbesc „Bismillah” în Bohemian Rhapsody. „Doar o persoană ce conoaște cultura islamică ar fi cunoscut acest cuvant, care este primul cuvânt din Coran [care înseamnă În Numele lui Dumnezeu] și l-ar fi pus într-un cântec precum Bohemian Rhapsody,” spune el. Kalyan adaugă ca, în rândul comunității din Asia de Sud „se știa că Fredie este indian și fusese inspirat masiv de cântăreți de la Bollywood precum Lata Mangeshkar, care de asemenea are un vocal range incredibil, precum Freddie.”
Dar când a fost vorba atăt despre sexualitate, cât și despre etnie, Mercury a favorizat intimitatea față de declarațiile directe până la sfârșitul vieții sale. După cum sublinia Kalyan „El a vorbit despre mersul la școală în India sau despre dragostea sa față de Lata Mangeshkar. Asta nu făcea parte din narațiunea sa.”
Nici sexualitatea lui nu a fost: la 22 noiembrie 1991, în ceva ceea ce el a numit „conjuncturi speciale în presă, Mercury a lansat în cele din urmă o declarație prin care vorbea despre faptul că a fost confirmat drept a fi HIV pozitiv și că are SIDA, dar nu a menționat relația sa cu Jim Hutton.”
Aproximativ 24 de ore mai târziu a murit: „Gânditiva la cât de rapid s-a întâmplat acest lucru – una dintre cele mai mari staruri de pe planetă, anunță că are SIDA și apoi moare în 24 de ore.” declara Ryan Butcher, care îl numește „un șoc cultural, aproape nici astăzi înteles.” În mod privat, Mercury a fost diagnosticat cu HIV, cu patru ani în urma, iar Butcher, sugerează speculativ, că prietenia sa cu regretata Diana, prințesa Țării Galilor ar fi putut fi un factor care a contribuit la decizia ei de a promova o mai bună conștientizare asupra cruntei boli. Dar acest lucru nu îl vom ști niciodată cu siguranță.
La 30 de ani de la moartea sa, adevăratul Freddie Mercury ramâne pretuit. „În acest stadiu, nu este doar un icon, ci o comoară naționala britanică.” Spune Aston. Kalyan îl numește ” un queer icon masiv” și „un icon de culoare din Asia de Sud în muzica occidentală.” Indiferent dacă lui Mercury i-ar fi plăcut acești termeni sau nu, este greu să nu respectăm ceea ce a realizat în viața sa.
Într-o epocă în care homofobia și rasismul erau mult mai răspândite decât astăzi, Freddie Mercury a fost frontamnul queer și sud-asiatic al trupei care a lansat unul dintre cele mai mari single-uri rock, Bohemian Rhapsody și cel mai vândut album din istoria Marii Britanii, Queen’s Greatest Hits. Cu toate acestea, este de asemenea, dicutabil faptul că aliura mistică pe care a cultivat-o în jurul identității sale, indiferent dacă s-a simțit forțat
Dacă vrei să susții proiectul Contemporary-Establishment lasă-ne de o cafea AICIsau comandă Carți si Căști Audio din Magazinul Online de AICI.
Am revenit cu episodul doi din seria de interviuri intitulată #PandemieGalagie. De această dată am fost în sala de repetiții a trupei The ‘O’din București. Am băut o bere împreună, am glumit, am cântat și am dansat. Fu fun (K) tare.
Te invităm să vezi mai jos al doilea episod din #PandemieGălăgie.
The ‘O’ is a multi genre band from Bucharest, keen on building a fun and entertaining universe to which anyone can relate.Trippy the Kid is the main protagonist of our story and the name says it all.Welcome to a funky wacky beginning to our adventure!
Sistem Gaming Lenovo Legion T7 34IMZ5 cu procesor Intel® Core™ i7-10700K pana la 5.10 GHz